Româncele şi-au aflat adversarele la turneele WTA de la Melbourne! Simona Halep, pe aceeaşi parte de tablou cu Iga Swiatek

Româncele şi-au aflat adversarele la turneele WTA de la Melbourne! Simona Halep, pe aceeaşi parte de tablou cu Iga Swiatek
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri s-au tras la sorţi tablourile celor două turnee de categorie WTA 500 care se vor desfăşura în cadrul Melbourne Summer Series înainte de Australian Open, în perioada 31 ianuarie – 6 februarie.

La competițiile ce vor avea loc în paralel sunt înscrise cinci reprezentante ale României: Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (137 WTA), Patricia Ţig (56 WTA) şi Irina Begu (79 WTA) la Gippsland Trophy, respectiv Ana Bogdan (93 WTA) la Yarra Valley Classic.

Fiecare turneu este dotat cu premii în valoare totală de 565.530 de dolari, iar Simona Halep este favorită principală la Gippsland Trophy. Tragerea la sorţi a fost efectuată într-un mod inedit: cele mai bune 32 jucătoare au fost împărțite în două grupe de câte 16, fiind capi de serie la cele două concursuri.

Simona Halep are tur liber la Gippsland Trophy! Care este traseul româncei

Simona Halep are bye în primul tur, astfel că va evolua direct în runda secundă, împotriva câştigătoarei meciului Whitney Osuigwe (SUA, 162 WTA) – Anastasia Potapova (Rusia, 101 WTA)! Dacă se respectă calculele hârtiei, Halep s-ar întâlni cu Laura Siegemund (Germania, 51 WTA) în optimi! Simona ar putea avea şansa unei revanşe, în sferturi, cu Iga Swiatek (Polonia, 17 WTA), killeriţa” româncei de la Roland Garros 2020.

Simona Halep a scăpat de liderul mondial Ashleigh Barty, cea pe care a învins-o dramatic,vineri, la demonstrativul de la Adelaide! Ausralianca va participa la Yarra Valley Classic. În schimb, Simona s-ar putea duela săptămâna viitoare cu Aryna Sabalenka (Belarus, 7 WTA) în semifinale, dar și cu alte adversare redutabile,cum ar fi Elina Svitolina (Ucraina, 5 WTA) sau Naomi Osaka (Japonia, 3 WTA) în finală.

https://twitter.com/FiorinoLuca/status/1354460074253680640

Cine sunt adversarele celorlalte reprezentante ale României

Celelalte jucătoare din România vor debuta împotriva următoarelor adversare: Mihaela Buzărnescu o întâlnește pe Daria Kasatkina (Rusia, 71 WTA), Patricia Țig se luptă cu Timea Babos (Ungaria, 115 WTA), Irina Begu se duelează cu Saisai Zheng (China, 42 WTA), iar Ana Bogdan joacă împotriva Kamillei Rakhimova (Rusia, 156 WTA).

Gippsland Trophy și Yarra Valley Classic fac parte din Melbourne Summer Series, un eveniment de tenis inedit care a fost înființat în contextul pandemiei. Simona Halep își dorește să recupereze timpul pierdut în carantină și să joace cât mai multe meciuri înainte de Australian Open (8 – 21 februarie), astfel că s-a înscris și în proba de dublu la Gippsland Trophy, alături de Daria Gavrilova (Australia).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×